Ciprian Pop
Chitarist, pedagog, compozitor, aranjor.
Ciprian Pop s-a născut la 8 iulie 1987 in Bistriţa si in acest moment se numără printre cei mai apreciaţi chitarişti de jazz din peisajul romanesc. Talentul muzical a fost mostenit de la parintii sai, acestia fiind la randul lor interpreti de muzica pop.
Pasiunea pentru muzica s-a remarcat din copilarie, cand a decis sa urmeze cursurile Scolii de Muzica Bistrita si mai apoi Liceului de Muzica “Tudor Jarda”. Si-a perfectionat studiile la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti – Facultatea de Compozitie Muzicala, Sectia Jazz-chitara, sub indrumarea Prof. Mircea Tiberian, fondatorul si coordonatorul Departamentului de Jazz din Bucureşti.
Pe perioada celor patru ani a urmat cursurile de jazz organizate in cadrul Festivalului ICon Arts sutinute de profesorul Sorin Romanescu. Sub atenta indrumare a renumitului profesor a devenit un instrumentist versatil si creativ, ca urmare a tehnicilor studiate.
In perioada 2010-2012 a urmat Studiile Universitare de Masterat-Muzica si Cultura Pop-sectia Jazz.
Eforturile sale au reprezentat un urias pas inainte in evolutia sa ca instrumentist, astfel ca in 2009 a fost desemnat castigatorul concursului – ’’Festivalul Ziua Chitarelor’’ prima editie – Bucuresti. In 2011 a castigat premiul pentru cel mai bun instrumentist la ’’Festivalul International Studentesc de Jazz’’ din Targu – Mures. In cadrul aceluiasi festival a castigat si Trofeul in cadrul grupului Jazz Challenge.
A sustinut numeroase concerte cu Sorin Romanescu, Luiza Zan, Vlad Popescu, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Alex Man si multi alti artisti de renume.
A facut parte din Band-ul de la Vocea Romaniei, primele 3 sezoane, Danseaza printre Stele, primul sezon si Duelul Pianelor.
Colaboreaza foarte frecvent cu Orchestra Simfonica Muntenia si Orchestra Simfonica Bucuresti, avand la activ numeroase concerte alaturi de muzicieni mari ai lumii, ca Edwin Marton.
In acest moment canta in cele mai importante Musicaluri din Romania si anume: Musicalul Mamma Mia, Musicalul Kiss me Kate-Opereta Ion Dacian, Musicalul Bucuresti Je t’aime-Circul Metropolitan, Musicalul Bonne Nuit, Paris! – Opereta Ion Dacian, Musicalul Next to Normal-Opereta ion Dacian, Musicalul School of Rock-Opera Comica,
Jack, între dragoste și nebunie- Opereta Ion Dacian; Hedwig and The Angry Inch-Teatrul Metropolis
In ce priveste muzica pop-rock, a colaborat cu nume mari ale scenei romanesti printre care: Andra, Delia, Pasarea Rock, Marcel Pavel, ASIA etc.
In ce priveste muzica contemporana, s-a implicat in proiecte cu Mihaela Vosganian si Irinel Anghel, parte din grupul experimental Inter-art.
De asemenea, a colaborat cu Nicolas Simion in proiectul „Nicolas Simion Group” si a sustinut concerte cu tematici diferite la Teatrul Act cu Vlad Popescu, George Natsis, Adrian Flautistu (proiectul Question & Answer-Music of Pat Metheny, Flight to Freedom, Oceano, So Danco Samba, etc.)
Anul 2023 este al saptelea an in care Ciprian Pop se alatura Academiei ICon Arts, de data aceasta, in calitate de profesor la sectia de Jazz.